Vulturul si copilul
O fotografie facuta in Sudan de catre Kevin Carter in 1994 descopera lumii o fetita aflata in agonie din pricina foamei, vanata de un vultur care astepta moartea ei pentru a o devora.
Fotografia a generat critici legate de lipsa de empatie a fotografului care ar fi putut sa ajute fetita , in schimb a preferat sa faca fotografia care i-a adus si premiul Pulitzer, si chiar o moarte ulterioara prin suicid, legata de vinovatia ca nu a putut fi de ajutor asa cum vedea societatea, in situatiile limita, intalnite pe parcursul carierei sale.
La o prima vedere critica societatii poate parea justa, desi fotograful a declarat ca a alungat vulturul dupa ce a facut fotografia, iar fetita a plecat in cautarea unui adapost unde sa fie hranita.
O analiza mai profunda asupra subiectului poate dezvalui niste dileme etice precum :chiar era responsabilitatea lui sa salveze copilul o data ce l-a vazut in aceasta agonie? Daca da, de ce a facut fotografia in loc sa hraneasca copilul? Chiar nu a avut compasiune fata de semenul sau aflat sub amenintarea mortii?
Dar sa dam noi insine dovada de putina empatie in fata dilemei acestui fotograf, sa ne asezam in pozitia lui. Sunt deci un american, plecat in Sudan cu misiunea de a documenta situatia actuala de acolo. Umblu prin desert si vad in fata mea un copil ingenuncheat de foame, fapt care ma poate afecta emotional sau nu, insa cand vad vulturul pandindu-l sa moara ca sa-l manance, am de facut o alegere care oricum ma va afecta. Aleg deci sa raman nemiscat pentru o vreme si sa privesc in fata cruzimea vietii, sa-i fac o fotografie si sa fiu criticat cu aplomb pentru nesimtirea de a spune un adevar dureros-lumii nu ii pasa, si apoi sa alung vulturul. Mai puteam alege sa iau copilul in brate si sa il duc eu la un centru care poate il primea sau nu. Pentru ca nu puteam sa hranesc eu copilul pentru ca ar fi murit de la diferenta dintre cantitatile de hrana-prea putin vs prea mult, deci copilul avea nevoie de o supraveghere cum sa fie hranit ca sa nu moara. Iata cum o critica acerba denota ea insasi o severa lipsa de empatie fata de semenul care a spus un adevar greu de purtat. Suferinta e iminenta pentru fiinta umana dar pentru ca aceasta sa -si pastreze demnitatea in fata mortii, are nevoie de suportul semenului sau, altfel viata pare cruda si fara sens. Omul care sufera nu are nevoie de un colt de paine aruncat in graba, ci de o prezenta constienta langa el cu care sa imparta durerea.